pana acum am dat gata 20 de servetele.
50 de ani nu e o varsta la care sa mori. iar o ceremonie de adio tinuta de prieteni nu se compara cu o iesire triumfala prin 50 de concerte.
pana in ultima clipa am sperat sa vad live cel mai macabru "publicity stunt". dar cu sfarsitul nu e de glumit, oricat de bine ar fi fost zilele astea sa se auda macar un zvon "stii... de fapt nu a murit".
sunt inca in faza de negatie, inceputa vineri dimineata (26 iunie) cand dl dedu ma anunta ca "regele a murit".
sunt trista pe cat sunt de suparata.
suparata pe el, pe caracterul lui credul, si pe usurinta cu care a confundat ajutorul cu pericolul.
trista ca a fost ajutat dupa ce i s-a pronuntat decesul.
am invatat sa fac bastonase, sa imi scriu numele. apoi am aflat ca al lui se scria michael, nu maical... a fost o revelatie.
i-am vazut de muuute ori concertul pe caseta. nu intelegem nimic din engleza pe atunci, era doar muzica, asa cum poate fi inteleasa de o ciutanca.
apoi primul videoclip. black and white.
asta inseamna michael pentru mine.
este inca un subiect sensibil.
nu mai pot sa ii ascult melodiile fara sa ma blochez.
la balul de absolvire nu am putut sa dansez pe melodia "billie jean".
ii urasc pe cei care ii asculta in masini piesele la maxim.
acum este el mort si, din pacate, nimic nu poate schimba asta.
milioane de oameni i-au urmarit "iesirea".
sute de mii au ascultat ieri si azi macar o melodie de a lui.
mii au scris despre el in ultimile zile.
sute si-au lasat gandurile prin cuvinte si obiecte.
cunosc zeci de omuleti care il plang.
numai o persoana s-a aflat in sufrageria mea si s-a uitat la ceremonie.
si acea persoana se duce acum sa arunce la cos servetelul numarul 22.
p
hold for applause!
, caci eu n-am mancat 
.JPG)
